Procurorul Gheorghe Muscalu a fost ales, luni, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce a obținut voturi zece „pentru”, în defavoarea contracandidatului Bogdan Gabor.
Rezultatul votului a fost anunțat de fostul președinte al CSM, Oana Schmidt Hăineală, în locul căreia a fost ales, tot luni, judecătorul Adrian Bordea.
Proiectele de management ale candidaților au fost postate pe site-ul CSM cu câteva ore înaintea ședinței Plenului Consiliului în care a fost aleasă noua conducere, după încheierea mandatelor președintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală și a vicepreședintelui, judecătorul Adrian Bordea.
Gheorghe Muscalu este licențiat în Drept, a absolvit Colegiul Național de Apărare și urmează studii de doctorat la Academia Națională de Informații.
Din iunie 2006, el este procuror șef al Serviciului de prevenire și combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra siguranței statului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Anterior, în perioada 2004 – 2005, a ocupat funcția de procuror șef al DIICOT, iar în perioada 2002-2004 a fost procuror șef al Secției de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog din aceeași Direcție.
El a ocupat și funcția de procuror șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în perioada 1997- 2001.
Procurorul Gheorghe Muscalu deține, împreună cu soția, un teren intravilan de 2.450 de metri pătrați în Câmpina, județul Prahova, achiziționat în 1998, și o casă de locuit de 195 de metri pătrați, construită în 2001.
Muscalu mai are trei autoturisme, două dintre ele, fabricate în 1962 și 1967, nefiind funcționale.
Procurorul are două credite, de 150.000 de euro, respectiv 23.500 de euro, contractate în 2007 și 2012 și scadente în 2027 și 2017.
Potrivit declarației de avere, Gheorghe Muscalu a încasat, ca venituri salariale, 108.784 lei de la DIICOT, 1.071 de lei de la PICCJ, 42.261 lei de la CSM și 6.172 de lei de la Institutul Național al Magistraturii.
Soția acestuia a realizat venituri salariale totale de peste 100.000 de lei, 78.572 lei reprezentând indemnizație de judecător, iar 36.515 lei, drepturi restante.
În declarația de avere, Muscalu mai precizează că a mai beneficiat de o diurnă în valoare de 643,24 lei, iar fiica sa a încasat 480 de lei din alocația de stat.